CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 907 / 2013
Dosar nr. 956 / 2013
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române
Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.134 din 21.08.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :
I. Observații referitoare la proiectul de hotărâre
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea Hotărârii Guvernului nr.405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reevaluării atribuțiilor, astfel încât să fie acoperit întreg spectrul de activități ce trebuie desfășurat de o asemenea autoritate națională.
2. Întrucât intervențiile legislative constau doar în modificări aduse actului normativ de bază, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea părții de debut a titlului și a finalului părții introductive a art.I, astfel:
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului ......
... cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:.
3. Având în vedere că proiectul este doar un act modificator, nu este necesară existența unui preambul, fiind suficientă doar formula introductivă.
4. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesară eliminarea din cuprinsul părților dispozitive a expresiei se modifică și, deoarece modificarea este dispusă în partea introductivă a art.I.
5. Întrucât art.2 propus la pct.1 cuprinde un singur text, acesta nu trebuie marcat drept alineat. De aceea, este necesară eliminarea cifrei (1).
6. La pct.3, referitor la art.7 alin.(2), este necesar ca textul să menționeze expres actul prin care se aprobă tarifele de către consiliul de administrație.
7. La pct.4, deoarece anexa face parte integrantă din actul de bază, și nu din prezentul act modificator, este necesară reformularea textului, astfel:
4. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
8. La art.IV, pentru o exprimare adecvată, sintagma de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri trebuie redată sub forma de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
II. Observații referitoare la anexă
1. La sintagma care marchează anexa, respectiv Anexă la HG nr.405/1993, prescurtarea HG se va reda in extenso.
2. La art.1 alin.(1), pentru concordanță cu textul propus la art.I pct.2 din proiectul de hotărâre, este necesară înlocuirea expresiei surse atrase cu expresia surse atrase potrivit legii.
3. La art.3 alin.(1), trimiterea la Codul aerian civil trebuie făcută sub forma în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările ulterioare. Totodată, este necesară precizarea titlului Ordonanței Guvernului nr.17/2011, urmat de expresia cu modificările și completările ulterioare.
La același text, expresia din final precum și de alte reglementări în vigoare este ambiguă. De aceea, trebuie înlocuită cu menționarea expresă a reglementărilor vizate sau, după caz, eliminată. Observațiile sunt valabile și pentru alin.(2).
La alin.(2) partea introductivă, este necesar ca textul să prevadă actul prin care ministerul de resort desemnează și deleagă competențe.
4. Semnalăm că, potrivit normelor de tehnică legislativă, nu este recomandată alcătuirea capitolelor dintr-un singur articol, astfel cum este cazul capitolelor III-V, VII, VIII. Sugerăm, de aceea, restructurarea anexei.
5. La art.7 alin.(2), propunem eliminarea expresiei în vigoare din finalul textului, ca superfluă.
6. La art.9, pentru un spor de rigoare în redactare, sugerăm înlocuirea expresiei reglementări specifice cu expresia reglementări legale specifice.
7. La art.10 alin.(4), sugerăm reanalizarea textului în ceea ce privește inserarea cerințelor de încadrare în fișa postului, care este anexă la contractul de muncă. În plus, întrucât textul trebuie aplicat întregului personal, sugerăm să se analizeze modalitatea de aplicare a acestuia persoanelor deja încadrate.
8. Pentru un spor de rigoare normativă, la art.11 este necesară reformularea textului, în sensul precizării exprese a prevederilor legale naționale sau europene vizate.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.908/22.08.2013